Pleacă Dorinel în Germania?** Jula confirmă interesul lui Duisburg pentru antrenorul Oțelului

Pleacă Dorinel în Germania?** Jula confirmă interesul lui Duisburg pentru antrenorul Oțelului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform presei din Germania, antrenorul Dorinel Munteanu este dorit în 2.Bundesliga de MSV Duisburg și ar părăsi Galațiul după partida de miercuri din Ligă, cu Manchester United.

Atacantul lui MSV Duisburg, Emil Jula, a vorbit despre situația echipei sale, care încearcă pomovarea în prima divizie din Germania.

„Cine nu a văzut meciul zice ca am fost umiliți la 0-3, dar am controlat meciul, însă am ratat enorm. Una peste alta m-am și accidentat destul de rău, ceva de genul cum a pățit Tătărușanu în meciul cu Pandurii. Etapa viitoare mergem la Aachen care sunt sub noi la doar un punct. Duisburg este mereu o candidată la promovare, dar acum suntem în reconstrucție. Nu suntem destul de pregătiți și avem un lot tânăr care nu poate face față în campionat. Sunt optimist și sper să nu ajungem la retrogradare, deși suntem la un punct acum. Pe mine ce mă deranjează este jocul pe care-l prestăm. Nu se pune nicio presiune pe noi din partea conducerii și nici așa nu reușim să facem ceva bun”, a declarat Emil Jula pentru Sport Total FM.

Jula a confirmat faptul că tehnicianul campioanei este dorit de echipa din Zweite Bundesliga.

„Am auzit un zvon că ar putea veni Dorinel Munteanu, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Am să spun mai multe, doar dacă îl vor oferta, deocamdată este la stadiul de zvon, dar știu că și-l doresc. Ar fi un avantaj pentru mine că vorbim aceeași limbă și un câștig pentru Duisburg ținând cont de experiența pe care a acumulat-o în toată perioada cât a jucat aici”, a mai spus Jula.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe sufletul! 😢
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de sumă!
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×